luni, decembrie 06, 2021

Am visat să ajung în junglă

 Eu când eram mic visam să ajung într-o junglă. Mă fascinau plantele exotice. Visam să calc în mijlocul unui episod de Teleenciclopedia și să-mi nareze toți pașii Sanda Țăranu. Jungla părea foarte aproape, uneori o miroseam și o ascultam noaptea, prin somn. Dacă au ajuns atâtea cărți despre junglă până la mine, înseamnă că și eu pot să ajung ușor acolo.

Aia eram eu ca plod. Și îl întreb pe tata:
- Bre, haide să mergem în junglă! Ce zici?
- N-avem cum. Nu ne lasă Ceaușescu. Dar să nu zici nimănui treaba asta, că ne închide pe amândoi de nu mai vedem nici măcar salcâmăria din vale de la Rasu!
- Păi de ce să ne închidă? Ce-i facem lui rău dacă ne ducem în junglă?
Credeam eu că jungla aia nu-i a nimănui și că trebuie doar să vrei să te urci pe un vapor și în câteva luni ajungi acolo. Așa-mi explicase tata, cu vaporul. Avionul nu era adus la socoteală.
- Păi noi suntem români, nu avem voie să ieșim așa ușor.
- Da' Mircea-de-la-Paris cum a ieșit?
- A fugit.
- Păi și eu sunt iute de picior! Pot să fug cât vrei tu!
Mă chema ”Păi” pe vremea aia.
- Nu fugă din aia.
- Da' de care?
- Pe furiș, să nu te împuște grănicerii.
Mie grănicerii îmi păreau băieți de treabă, mergeam destul de des la Prut, veneau pe la noi, chiar ne lăsau să ne jucăm cu puștile alea uriașe și mult mai grele în mâini decât păreau din ochi.
- Păi și dacă fugim ca Mircea-de-la-Paris putem după aia să mergem în junglă oricând vrem?
- Da. De acolo poți oricând, doar să ai bani.
- O să-l rog pe Mircea-de-la-Paris să meargă el în locul meu.
Conversația asta se întâmpla foarte des, mai ales iarna când mă chinuiam să fac să încolțească lămâi din semințe. Și reușeam. creșteau de fiecare dată cam de două șchioape, dar apoi mureau, când încercam să-i transplantez într-un ghiveci mai mare. Mai târziu, am descoperit că scuturam prea mult pământ de pe rădăcini și cu pământul ăla se duceau și niște mici ciuperci simbiote care sunt singura cale pentru citrice să aducă apă în sistemul de rădăcini, fiindcă rădăcinile nu pot să absoarbă direct apa.
Tata era bucuros să vadă că citesc și că încerc să reconstruiesc jungla aceea acasă și să mă bucur de junglă, chiar dacă mă împiedica taman cuvântul acela ”român” să o văd.
Tata îmi suflase ideea că trebuie să ai pașaport ca să poți să călătorești, iar eu, firește, am visat să pot să am câte un pașaport din fiecare țară, să fiu un cetățean-de-peste-tot să pot să trec liber până la cea mai apropiată junglă.
Mi-am desenat la un moment dat și o linie a ecuatorului prin grădină și o treceam țanțoș.
Încă n-am călcat în realitate pe linia aceea. Dar am ajuns în junglă, după 40 de ani. M-a așteptat acolo, plină de maimuțe, erau 30 de grade într-o zi de ianuarie. Coasta zâmbăreață a Africii - Gambia. Nevastă-mea se uita la mine cum îmi dădeau lacrimile în colțurile ochilor. Bucurie de copil. Am hrănit cu alune sumedenia de maimuțe. Tata era undeva acolo, cu mine, ascuns după un mușuroi uriaș de termite, explicându-mi neobosit absolut tot ce vedeam până rămânea fără suflare.
În avion văzusem câțiva copii care aveau visul proaspăt în minte, venit doar cu câteva zile înainte să ajungă într-o junglă. Ei nu erau români, dar erau la fel de fericiți ca mine, ba chiar mai fericiți, pentru că ei nu așteptaseră 40 de ani clipa aceea și tatăl lor îi ținea de mână, bucuros că își vede copilul copleșit de o emoție simplă.
Eu, după 40 de ani n-am uitat că sunt român, pentru că m-am născut acolo, dar îmi doresc să fiu cetățean-de-peste-tot, să mă bucur în continuare de copilăria asta plină de bărci cu pânze, de copiii noștri frumoși, de linii pe care trebuie să le atingem, de jungle, de zăpezi, de prieteni, de casa noastră, a fiecăruia. Oriunde s-ar afla.
La mulți ani, Românie-de-peste-tot! Că eu doar pe tine te iubesc.
La revedere, Românie îmbătrânită pe tăciunii tăi, Românie care mori pe zi ce trece ținându-te încleștată cu răutate de tot ce nu te lasă să zâmbești, să umbli liberă și să-ți crești copiii la doi pași de absolut orice vis frumos. Deschide poarta aia larg și lasă viitorul să intre, cu bune, cu rele și așteaptă-l încrezătoare în prag!

joi, noiembrie 18, 2021

Mai dăm încă peste nostalgici ai comunismului

 Estul prinde din ce în ce mai repede ciuma transmisă de lumina de la răsărit, din păcate. UE se pare că eșuează. Cred că imediat după aderare, pentru fiecare țară era necesar un Plan Marshall, investiții accelerate, etc... Modelul îl aveau în reunificarea Germaniei, dar au ezitat și consecințele sunt alea de acum. Poate am fi avut noroc dacă dădea ortu popii drăcovenia asta de Putin...

2
  • Like
  • Reply
  • 6 d
  • Doru Mocanu
    Dan Ciobanu ,,dracovenia '' de Putin sa nu fie o salvare pt noi in conditiile in care tara este incalecata de un arab. au si comunistii meritele lor , ei ne-au scos din intunericul si bordeile regimului burghezo mosieresc ai carui urmasi sunt azi la conducerea tarii si isi bat joc de popor ca la 1907. De aici sa nu rezulte o intorsatura brusca sa nu aiba timp nici sa sufle marii mahari ai UE VEZI ATITUDINE SI LA VECINII UNGURI LA POLONEZI si-au dat seama de ideile crete a celor de la UE CARE VOR SA NE BLOCHEZE PE TOATE FRONTURILE,cu tot felul de restrictii si ,,programe'' in numele asa zisei grije fata de om.
    • Like
    • Reply
    • 3 h
  • Dan Ciobanu
    Doru Mocanu Putin o venit cu banul după ce a picat comunismul? Rusia? Când căutăm ceva mai bun, pornim spre Rusia vreunul dintre noi? Din ce bordeie ne-a scos comunismul și unde ne-a băgat? Ce anume vi s-a părut luminos în comunism? Bănuiesc că ați citit multe cărți interzise pe vremea aia și ați riscat mult să ajungeți la pușcărie pentru ideile proprii. Fără banii europeni, culegeam cartofi dintre gunoaie la ora asta. O țară închisă și izolată e un dezastru, cu tot mormanul de naționalism mirosind a balegă în ea. Uitați-vă la sârbi, albanezi, cam pe acolo eram și noi fără UE. În filmulețul ăsta aveți evoluția bugetelor țărilor din Balcani din 1980 până încoace. Urmăriți-l și după aceea gândiți-vă că România are un PIB pe cap de locuitor mai bun decât al Rusiei, că Rusia plesnește de bine sub cârmaciul cel mare https://www.youtube.com/watch?v=VCgi7OVOgxY&t=137s...
    Balkan GDP Nominal: Top 10 Balkan Countries by GDP Nominal (1980-2019)
    YOUTUBE.COM
    Balkan GDP Nominal: Top 10 Balkan Countries by GDP Nominal (1980-2019)
    Balkan GDP Nominal: Top 10 Balkan Countries by GDP Nominal (1980-2019)
    • Like
    • Reply
    • Remove Preview
    • 2 h
  • Doru Mocanu
    politica dezastruasa a conducatorilor nostri si a ue va duce la extreme , fie de dreapta fie de stanga . comunismul ne-a scos din bordeile regimului burghezo mosieresc , au construit hidrocentrale , au electrificat tara au dezvoltat industria , agricultura, au construit cai ferate canale de irigatii , invatamant gratuit , 4 milioane de apartamente. bineinteles impreuna cu poporul , dar ,,cizmarul era mult mai destept decat johanis, iar unul ca arafat era expulzat in secunda 2 din tara. sa mai stii ceva : am citit ce am dorit eu pe timpul comunismului, am invatat carte la timp, invatamantul era de calitate , dar sa stii ca ma descurc bine si in capitalism pentru ca am capatat cunostinte solide in scoala,,comunista '' vad ca unii stau prost cu istoria poporului , acum neomarxistii vor sa intoduca istoria evreilor in scoli , jignid in acest fel celelate nationalitati conlocuitoare. Mancam cauciuc din supermarketurile ocultei vestice in loc de carne. datele din filmulet sunt baliverne ,,agenturile'' ne-au distrus industria, agriculturA , caile ferate PAS CU PAS. ....
    • Like
    • Reply
    • 1 h
  • Dan Ciobanu
    Doru Mocanu să înțeleg că era lapte și miere pe vremea comuniștilor, că soia creștea pe fundul vacilor și de la atâta huzur tăia cizmarul ăla nenorocit curentul, că aveați acces liber la nechezol de cea mai bună calitate, că parizerul nu era din plastic, că borcanele alea infecte cu spanac și tocăniță din aia în care găseai cozi întregi de ardei gras, într-un cuvânt, foamea aia oribilă, sărăcia aceea tâmpă, școlile alea sordide din care n-au ieșit decât indivizi traumatizați, obsedați de competiție chioară, pe care vor s-o câștige cu orice preț. Economia aia era doar un mecanism uriaș generator de pierderi, complet ineficient economic, era doar roata uriașă în care își ținea Ceaușescu supușii ca pe niște șobolani să se învârtă la nesfârșit. Mai uitați-vă nițel prin istorie și veți observa că singura perioadă mai acătării a fost chiar perioada interbelică, atunci când începuse să miroase a civilizație și pe la noi, când oamenii erau proprietari pe pământul care îi hrănea. Îmi ziceți că marele comunism a făcut ceva extraordinar. Da, aveți dreptate, a făcut ceva extraordinar de prost: a sfâșiat complet o nație și așa bulversată, care încă nu apucase să digere bine faptul că s-au unit trei provincii istorice profund diferite ca mentalitate și tip de economie și educație, lucru care se vede și până astăzi, o nație care îi trata pe țigani mai rău decât pe animale, cu largul concurs al bisericii ortodoxe, de pildă. Stimate domn, mizeria de azi, cea din care nu reușim să ieșim, este fix siajul mizeriei comunismului, lumina nu e de la răsărit, de la răsărit vine o duhoare de gaze infecte, emanate de un ipocrit care pretinde că practică democrația, dar e reales fără opozanți într-un spectacol grotesc, construit pe cadavre, bazat pe o relație care seamănă mai mult cu violul decât cu conducerea. Vă este dor de autoritatea aia de șef de ciurdă pentru că făceați parte din acea ciurdă, pentru că nu v-ați evidențiat cu nimic, ați fost obedient, vi s-a pus tainul ăla sărăcăcios în față și l-ați înghițit, gândind că e cel mai bun. Nu occidentul vă vinde la colț de stradă alimentele alea proaste, ci un concetățean de-al dvs. le importă și le aduce în fața unor cetățeni abrutizați, bolnavi să caute ceva ieftin, nu de calitate, desconsiderând faptul că, dacă produci și cumperi doar ieftin, nu vei avea niciodată salarii bune, produse bune, etc. Este posibil să vă fi descurcat, dar e evident că n-ați priceput nimic din ce vi s-a întâmplat. Multă sănătate! Bănuiesc că nici nu v-ați vaccinat, deși Putin zice că își va vaccina vitele din ocol.
    • Like
    • Reply
    • 57 m
  • Doru Mocanu
    am unele dubii cu privire la acest vaccin. nu sunt antivacinist sunt vaccinat cu toate pana la aceasta zeama bordeleza. de ce nu se vaccineaza cadre medicale, profesori universitari ca doar un amarat in ale medicinei ca arafat nu o fi mai destepti decat ei. iar cizmarul a lasat tara fara datorii si cu ceva in plus iar astia au indatorat-o si nu au facut nimic, de vor plati generatiile viitoare pana le vor pocni falcile, ne-au vandut pamanturile , ne-au vandut bancile energia electrica petrolul si gazul metan ne-au lasat cu fundul gol. au fost si greseli dar peste 80% au fost lucruri bune, acum 80% sunt rele. cizmarul a facut spitale , scoli, acum acesti golanii le-au desfiintat. de ce nu este folosit si vaccinul SPUTNIK de la rusi , ungurii s-au vaccinat cu acest vaccin si nu au probleme , bineinteles ca la noi nici raportarile nu sunt concludente, bolnavii nu au tratament in spitale li se serveste oxigen la discretie etc etc. ATAT STIU BRAVII NOSTRI CONDUCATORI: VACCIN SI OXIGEN , TRATAMENTE -PAUZA lipsesc medicamentele specifice , s-au achizitionat vacinuri care depasesc de 6 ori populatia Romaniei la preturi astronomice. TOT DIN BANII NOSTRI PLATITI CA BIR LA STAT INCLUSIV DE LA MAJORITATEA NEVACCINATA.
    • Like
    • Reply
    • 19 m
    • Edited
  • Dan Ciobanu
    Doru Mocanu Sputnik costă 10 dolari pe doză, Astrazeneca costă 2.5 dolari. M-am lămurit cum e cu relația dvs. cu realitatea. Multă sănătate!